Noutati
Livrari prin Poșta Română
Începând cu luna Februarie 2012 facem livrari și prin Poșta Română, costurile de transport fiind sensibil mai mici.
Mens sana in corpore sano !
Minte sănătoasă în corp sănătos - spuneau latinii. În lumea modernă, nevoia de mişcare a devenit o necesitate. Fiinţa umană nu mai are nevoie să alerge ore în şir după o porţie de hrană şi are din ce în ce mai puţin timp pentru mişcarea fizică, lucru care duce la efecte nedorite cum ar fi îmbătrânirea prematură şi supraponderabilitatea.
Putem completa acum nevoia de mişcare într-un mod plăcut, prin exerciţii fizice de îndemânare, cu ajutorul produselor Active People, escaladând încet treptele către perfecţiune. Folosind gama [Yo]2 şi Astrojax ne putem impresiona prietenii şi cunoscuţii prin tehnicile şi arta execuţiei şi avem satisfacţia reuşitei unor mişcări unice şi spectaculoase.
Kituri ştiinţifice de la Thames & Kosmos!
Tot ceea ce ne înconjoară este guvernat de legi ale naturii, unele ştiute altele încă nedescoperite şi altele de abia intuite. Curiozitatea umană a dus la cele mai interesante descoperiri de-a lungul istoriei şi la multe aplicaţii practice ale acestora, care uneori ne-au uşurat viaţa iar alteori ne-au complicat-o. Vă invităm să descoperiţi cu aceste seturi ştiinţifice, o parte din cunoaşterea umană şi modul cum este ea aplicată în folosul nostru, printr-o incursiune atât în ştiinţele exacte cât şi în artă.
Calitatea deosebită a acestor kituri, vă asigură un timp îndelungat de folosire iar gama tematică acoperită este bogată şi diversă. Ele sunt însoţite de manuale explicative uşor de urmărit, ce pun accent pe partea practică şi experimentală a subiectelor prezentate. Învăţarea şi explicarea unor fenomene naturale prin experimentare este deopotrivă distractivă şi educativă, fiind uşor de reţinut de către copii. Aceste seturi se adresează copiilor care vor să pună baze solide ale cunoştinţelor fenomenelor naturale, de la vârste fragede. Fizica, chimia, biologia, meteorologia, ecologia sunt doar câteva domenii acoperite de aceste kituri.
Seturi pentru magie de la Marvin’s Magic!
Cine nu iubeşte magia. De la simplele apariţii ale unor obiecte de niciunde până la miraculoasele evadări, magia ne captivează şi ne intrigă ducându-ne cu gândul la realizarea imposibilului. Dar magia presupune geniu, artă şi mult antrenament pentru a realiza iluzii care sunt perfecte, iar magicianul trebuie să fie un artist desăvârşit. Vă prezentăm o gamă largă de produse de înaltă calitate, adresate atât celor mici cât şi celor mari care doresc să pătrundă tainele acestei arte. Magicienii sunt o castă aparte, care au perpetuat din generaţie în generaţie secretele artei realizării iluziilor. Şi voi puteţi să vă alăturaţi acestei bresle, dar pentru asta va trebui să respectaţi nişte reguli de conduită. Mai jos sunt prezentate câteva extrase din codul magicianului.
Un bun magician nu ...
... spune nimănui, cu excepţia unui coleg magician, cum sunt realizate trucurile.
... copiază reprezentaţiile şi numerele de magie ale altor magicieni şi încearcă să îşi creeze propriile reprezentaţii.
... critică niciodată eforturile altor magicieni, oricât de nepricepuţi ar fi aceştia.
... repetă de două ori la rând acelaşi truc, într-un interval mic de timp aşa încât audienţa să poată descoperi cum a fost făcut.
... foloseşte un limbaj jignitor sau dă dovadă de lipsă de maniere pe scenă.
... apare pe scenă într-o postură neglijentă sau în haine care nu i se potrivesc.
... este nepoliticos cu spectatorii.
... dă impresia că este plictisit sau nu se simte confortabil, un bun magician va arăta întotdeauna o faţă fericită şi zâmbitoare publicului.
Magia este cu mult mai mult decât simpla cunoaştere a unor trucuri. Trucurile dumneavoastră sunt importante dar toţi marii magicieni au mare grijă la felul în care arată, se mişcă, vorbesc şi se prezintă audienţei. Mai jos sunt date câteva sfaturi ce vă vor ajuta să deveniţi un magician mai bun:
Pregătirea
Multe trucuri necesită o pregătire secretă înainte de a putea fi executate. Uneori acest lucru înseamnă doar să te asiguri că un anume obiect este pus în poziţia corectă. Alte ori însemnă minute bune de aranjare a recuzitei sau asamblarea unui aparat. De multe ori pregătirea durează mai mult decât trucul în sine! Nu lăsaţi pe nimeni să vadă această pregătire, alftel veţi dezvălui secretul. Dacă cineva vă cere să faceţi un truc şi nu sunteţi pregătit, refuzaţi sau faceţi un truc care nu necesită pregătire.
Înfăţişarea contează
Ştiind cum se fac trucurile şi fiind în stare să le faceţi bine nu va impresiona audienţa dacă nu sunteţi şi pus la punct. Purtaţi întotdeauna haine adecvate şi curate atunci când realizaţi trucuri. Purtaţi părul îngrijit, mâinile curate şi unghiile tăiate. Pantofii trebuie să fie fără pată de asemenea. Dacă sunteţi neîngrijit şi în dezordine, înfăţişarea dumneavoastră va distrage atenţia de la magia care o realizaţi, oricât de bun aţi fi. Spectatorii vor fi aşa de distraşi, încât nu vor mai fi interesaţi de trucurile dumneavoastră.
Secretele magiei
Multe trucuri uimitoare sunt realizate prin mijloace simple. Magicienii le-au prezentat timp de sute de ani şi oamenii încă nu ştiu cum sunt făcute. Un motiv pentru acest lucru este faptul că magicienii nu dezvăluie niciodată secretele artei lor. Lăsând să se cunoască secretul unui truc, veţi strica munca magicienilor de-a lungul istoriei. Păstraţi metodele magiei secrete iar dumneavostră şi audienţa dumneavoastră veţi îndrăgi magia şi mai mult.
Exersaţi-vă trucurile
Nu prezentaţi un truc până când nu l-aţi exersat îndelung. Pentru început exersaţi în faţa oglinzii. Incercaţi fiecare truc de mai multe ori pentru a vedea cum arată el din perspectiva audienţei şi ce efect are asupra acesteia. Oglinda vă va ajuta să vedeţi ce greşeli faceţi. De îndată ce sunteţi sigur că ştiţi să executaţi corect un truc arătaţi-l familiei şi prietenilor pentru a măsura reacţia lor.





